Brânza de vaci de casă

Cum se face brânza de vaci de casă? Rețeta pas cu pas

Cu toții iubim lactatele de calitate, fie că vorbim despre brânză, lapte sau smântână de vacă, dacă nu chiar și de capră, oaie sau bivoliță. Și este imposibil să nu-ți aduci aminte gustul savuros al acelei brânze de vaci de casă, preparată de bunica în copilărie și servită alături de smântână grasă de vacă și mămăligă. Bunicii obișnuiau să facă brânza în casă, pe vremuri, și când o vedeam pe bunica cu pânza de strecurat brânza în mână, știam sigur că urmează să primim un deliciu cu brânză. Că doar există atâtea rețete delicioase cu brânză de vaci pe care să le prepari pentru cei dragi!

Așadar, cum se face brânza de vaci de casă și de ce să o preparăm în casă? Motive ar fi suficiente! Totul este să găsești o sursă de lapte autentică, de încredere, căci rețeta de brânză de vaci făcută în casă se prepară extrem de ușor și nu necesită mai mult de 15-20 de minute pentru a fi preparată. Dacă și tu dorești să simți gustul acela de brânză din copilărie, te invităm să descoperi în articolul următor cum să faci brânză de vaci după rețeta tradițională! 

Ce lapte se folosește pentru brânza de vaci de casă? 

Prima opțiune pentru prepararea rețetei de brânză de vaci este, desigur, laptele crud, proaspăt și gras, cumpărat direct de la producători. Acesta este și motivul pentru care Via Profi te însoțește prin țară și te ajută să descoperi mici producători ce oferă oportunitatea achiziționării unui lapte de vacă autentic, 100% românesc. 

Cea de-a doua variantă este laptele proaspăt din magazine sau din piețe, însă trebuie să știi că brânza de vaci de casă nu poate fi obținută din laptele UHT, întrucât este redusă capacitatea de coagulare. 

Ingrediente pentru rețeta de brânză de vaci

Acum că știm care este tipul de lapte recomandat pentru prepararea rețetei de brânză de vaci de casă, ne dorim să-ți prezentăm în rândurile următoare ingredientele pentru brânza de vacă. Dat fiind că brânza de vaci se poate prepara și cu zeamă de lămâie, ce grăbește fermentarea laptelui proaspăt, așa că iată care sunt ingredientele de care vei avea nevoie pentru brânza proaspătă de vaci după rețeta tradițională: 

  • 2 litri de lapte proaspăt; 
  • zeama de la 1 lămâie. 
Ingrediente pentru rețeta de brânză de vaci

Cum se face brânza de vaci de casă în mod tradițional? 

Te-ai aprovizionat deja cu lapte de la producători autentici și ai și zeama de lămâie la îndemână? Iată cum poți prepara și tu rețeta de brânză de vaci de casă în mod tradițional! Vom începe rețeta cu fierberea laptelui proaspăt, prin urmare se va pune la fiert laptele, într-o cratiță cu fundul gros, pe foc mic. Când laptele a început să fiarbă, se va adăuga zeama de lămâie în două tranșe, amestecând rapid până ce zerul începe să se limpezească, iar materiile solide se adună într-un loc sub formă de bulgărași. 

Se trage apoi laptele de pe foc, căci brânza de vaci de casă va fi cu atât mai tare cu cât este expusă pentru mai mult timp la temperaturi înalte. Se pune o pânză specială pentru strecurat brânza într-o strecurătoare așezată deasupra unui vas larg și se toarnă conținutul cratiței în care ai fiert laptele prin aceasta. 

Dacă dorești o brânză de vaci mai uscată, după ce se răcește se poate împacheta strâns brânza în pânză și se poate stoarce bine, eventual așezând deasupra acesteia o greutate. Brânza de vaci de casă se poate păstra la frigider timp de o săptămână, bine înfoliată și depozitată într-un recipient etanș. 

Cas branza vaci

Secrete de preparare pentru cea mai bună brânză de vaci de casă

Acum, la final de rețetă, avem pentru tine și câteva secrete de preparare, pentru a ne asigura că vei obține o brânză de vaci gustoasă, cu ajutorul căreia să prepari cele mai delicioase rețete de deserturi și nu numai. Iată recomandările noastre pentru o brânză de vaci de casă tradițională!

  • Așa cum menționam anterior, este important să optezi pentru lapte de vacă de calitate, de la producători de încredere. De pildă, dacă locuiești în Timiș, te poți aproviziona cu cele mai bune produse lactate, iar laptele de vacă va fi numai bun pentru rețeta de brânză de vaci de casă. 
  • Cu cât laptele este mai slab, cu atât mai puțină brânză se va obține, motiv pentru care îți recomandăm să alegi întotdeauna un lapte proaspăt, de la producători. 
  • Rețeta de brânză de vaci poate fi preparată și fără a folosi zeama de lămâie, însă pentru că nu există ceva care să determine laptele să se prindă, laptele va trebui lăsat la temperatura camerei timp de 36 de ore. Cu cât aerul din încăpere este mai cald, cu atât se va prinde mai repede. Ulterior oala se va pune pe foc mic și se va proceda întocmai cum am dezvăluit în rândurile anterioare. 
  • Nu aduce niciodată laptele în punctul de fierbere, căci dacă laptele prins se fierbe, vei risca să obții cauciuc în loc de brânză. 
Cas branza de vaci de casa

Dacă dorești să încerci și tu rețeta de brânză de vaci de casă, recomandarea noastră este să te orientezi întotdeauna spre producători locali, pentru a te asigura de calitatea și gustul autentic al produselor făcute în casă. În plus, poți alege să cumperi direct brânză de vaci de casă de la producători atent selecționați de Via Profi. Simte și tu gustul produselor lactate făcute cu măiestrie și dă savoare preparatelor tale!

Formular de contact

    Va rugam sa alegeti una din categoriile de mai jos.


    Te rugam sa completezi formularul de mai jos.