Suncă țărănească de casă

Șuncă țărănească de casă: Rețeta pas cu pas

Suncă țărănească de casă

Dintr-un top al celor mai populare produse tradiționale românești nu va avea cum să lipsească niciodată vestita șuncă țărănească de casă și asta ar putea-o recunoaște orice român veritabil. Preparată cu ingrediente naturale și pasiune, șunca de casă are un gust autentic și o textură deosebită. Mai, mai, că ni se face poftă numai când ne gândim la un platou tradițional cu șunculiță țărănească, ceapă și muștar! 

Descoperă în articolul următor secretele preparării unei delicioase rețete de șuncă țărănească de casă, care te va ghida pas cu pas în realizarea acestui preparat tradițional românesc. Vei afla cum să alegi cea mai bună carne, cum să o marinezi corespunzător, dar și cum să o gătești pentru a obține o șuncă de casă fragedă și apetisantă. Îmbogățește-ți cunoștințele culinare și descoperă alături de Via-Profi rețeta tradițională de șunculiță țărănească! 

Importanța preparării rețetei de șuncă țărănească în bucătăria românească 

Conceptul de șuncă țărănească de casă constă în carne de porc marinată, afumată și uscată, tradițional consumată de români în perioada sărbătorilor. Acest preparat are o origine îndepărtată, fiind menționat încă din secolul al XIX-lea în documente vechi. Specificul acestui preparat tradițional românesc constă în procesul lung de preparare, care poate dura de la câteva săptămâni până la câteva luni, în funcție de rețeta aleasă și de condițiile de preparare. În timpul acestui proces, carnea este marinată într-un amestec de sare, condimente și alte ingrediente, apoi este afumată și uscată într-un mediu controlat pentru a-i permite să își dezvolte aroma și textura caracteristice.

Prepararea șuncii țărănești de casă în bucătăria românească are o importanță deosebită. Păstrarea și transmiterea acestei tradiții culinare contribuie la menținerea identității culturale și a legăturilor intergeneraționale. În plus, prepararea șuncii de casă în propriul cămin oferă numeroase beneficii pentru consumatori. Aceștia pot avea controlul asupra ingredientelor și a procesului de preparare, ceea ce înseamnă că pot asigura calitatea superioară a cărnii și pot personaliza rețeta după gusturile personale.

În gastronomia românească, șunca țărănească de casă ocupă un loc special. Acest preparat se integrează în meniurile tradiționale românești și poate fi folosit pentru a crea preparate delicioase și variate. De la sandwich-uri și salate până la mâncăruri tradiționale precum sarmale sau ciorbă, șunca de casă poate fi un ingredient delicios și versatil în bucătăria românească.

Prepararea rețetei de șuncă țărănească în bucătăria românească

Cum alegi carnea pentru rețeta de șuncă de casă? 

Calitatea cărnii este esențială pentru a obține o șuncă de casă tradițională delicioasă. Carnea ar trebui să fie proaspătă, să aibă o culoare roz-pal și să nu aibă un miros neplăcut. Este important să alegi o bucată de carne cu un procent echilibrat de grăsime și mușchi, pentru a obține o șuncă suculentă și fragedă. Este recomandat să cumperi produsele de carmangerie direct de la un producător local sau de la o măcelărie de încredere, pentru a te asigura că provine dintr-o sursă sigură și că animalele au fost crescute în condiții corespunzătoare. O tăiere și porționare adecvate te vor ajuta să obții o șuncă țărănească de excepție. 

În ceea ce privește proveniența cărnii, este important să acorzi atenție și modului în care a fost crescut porcul și dacă a fost hrănit cu hrană naturală sau cu aditivi și hormoni. Există, de asemenea, certificări care atestă că animalele au fost crescute în condiții ecologice, motiv pentru care producătorii locali, ce prezintă un certificat de producător, reprezintă cea mai bună alegere. 

Ingrediente pentru șunca țărănească de casă 

Acum că ai aflat cum poți alege carnea pentru șuncă de casă după rețeta tradițională, te invităm să descoperi în rândurile de mai jos toate ingredientele de care vei avea nevoie pentru prepararea șunculiței țărănești. Astfel, pentru a prepara șuncă țărănească de casă vei avea nevoie de ingrediente precum: 

  • carne de porc proaspătă, de calitate superioară – de preferat pulpă de porc; 

Pentru saramură (cantități pentru 1 litru de saramură) 

  • 1 litru de apă; 
  • 40 g de sare; 
  • 1 linguriță de cimbru; 
  • 1 ardei iute; 
  • 1 linguriță de piper boabe; 
  • 1 frunză de dafin; 
  • 2-3 căței de usturoi zdrobiți ușor. 

Condimente pentru uns carnea (cantități pentru 1 kg de carne)

  • 6-8 g de piper măcinat, în funcție de cât de iute dorești să fie șunculița de casă; 
  • 2-4 g de ardei iute uscat și măcinat sau boia de ardei iute;
  • 3 g de cimbru uscat; 
  • 1 lingură de boia dulce; 
  • 1 g de coriandru; 
  • 1 g de ienibahar; 
  • 1 g de anason (opțional); 
  • 1 căpățână de usturoi.
Carne feliata

Mod de preparare pentru șunculița țărănească 

Acum că ai toate ingredientele la îndemână pentru șunculița țărănească, să dăm startul acestei rețete tradiționale delicioase. Iată care sunt etapele de preparare!

Pregătirea cărnii pentru rețetă 

Primul pas pentru prepararea rețetei de șunculiță țărănească este alegerea unor bucăți de carne de calitate, preferabil cu un strat de grăsime și fără oase. Dacă ai ales pentru rețetă o spată de porc, se va tranșa carnea cu un cuțit special pentru tranșat. După ce carnea a fost tăiată în bucăți potrivite, se curăță de eventualele resturi de oase și cartilaje. Ulterior se va spăla bine fiecare bucată de carne. 

Prepararea marinadei pentru carnea de porc 

Se vor pune bucățile de carne într-un vas încăpător și se va pregăti saramura. Este important să prepari saramură în așa fel încât să acopere bine carnea de porc. Așadar, se va pregăti saramura din ingredientele mai sus menționate și se va turna peste carne. Se va lăsa carnea la marinat pentru 7-8 zile, într-un loc rece, însă nu la congelator. Din când în când se vor mai amesteca bucățile de carne în saramură.

Ținerea șunculiței tradiționale la vânt 

Se vor scoate după cele 7-8 zile bucățile de șunculiță țărănească din saramură, se șterg bine, apoi li se vor face „urechi” și se vor lega cu ață tare, urmând a fi atârnate la vânt pentru a se usca, timp de 24 de ore. În cazul în care afară este rece, șunca de casă poate sta la vânt chiar și pentru 48 de ore. 

Afumarea șunculiței țărănești de casă 

De regulă, afumarea șunculiței de casă se face într-o afumătoare. Șunca țărănească se va lăsa timp de 1 oră la fum cald, timp în care va prinde o culoare roșiatică. Afumarea se face cu lemn de fag sau lemn de pom fructifer. După 1 oră, se vor lua lemnele și se va afuma carnea la rece, cu rumeguș umed, tot din lemn de pom fructifer. După ce a mai trecut o oră pentru afumarea la rece, se stinge focul și se lasă șunca de casă în afumătoare până ziua următoare. În acest fel, gustul de fum va pătrunde mai bine în carne. 

Fierberea șunculiței țărănești 

În această etapă vei avea nevoie de o oală mare. Se pune apă în oală cam de 3-4 degete și se atârnă bucățile de șuncă de casă deasupra oalei. Se lasă la fiert la abur, la foc mic, la maximum 70-80 de grade Celsius, cu oala acoperită cu capac. Se va lăsa șunculița țărănească să fiarbă timp de 1 oră după ce apa a dat în clocot. 

Condimentarea șunculiței de casă 

Se va pregăti amestecul de condimente, din ingredientele menționate în lista de mai sus: se amestecă usturoiul mărunțit cu toate condimentele proaspăt măcinate. Se scot bucățile de șuncă țărănească și se ung de îndată cu amestecul de condimente. Fiind fierbinți, condimentele vor pătrunde în carne. 

După ce au fost unse cu amestecul de condimente, bucățile de șuncă de casă se vor păstra acoperite timp de 2-3 ore, până se răcesc. Se mai pun încă o dată bucățile de șunculiță țărănească la vânt și se lasă pentru încă 24 de ore, cât să se întrepătrundă bine carnea cu condimentele. 

Sfaturi și trucuri pentru o șuncă de casă perfectă

Pentru a obține o șuncă țărănească de casă perfectă, cu siguranță vei avea nevoie și de câteva mici trucuri și sfaturi de preparare. Iată recomandările noastre pentru șunca țărănească de casă după rețeta tradițională: 

  • alege ingrediente de calitate de la producători locali sau surse de încredere; 
  • folosește ingrediente naturale pentru marinare; 
  • acordă cărnii suficient timp pentru marinarea în saramură, pentru a obține arome intense și o textură fragedă și suculentă; 
  • investește într-un uscător pentru afumături, pentru că în acest fel carnea este ferită de insecte sau rozătoare; 
  • dacă dorești un gust intens de fum, poți să mai afumi și ziua următoare șunca țărănească de casă, pentru încă o oră, la fum rece; 
  • când șunca se afumă la rece, cu rumeguș ușor umed, poți arunca în jar și o mână de ierburi aromatice, precum dafin sau rozmarin proaspăt, pentru o aromă intensă; 
  • dacă nu deții o oală mare pentru fiert, poți fierbe șunculița țărănească și în cuptor: pune apă într-o tavă de cuptor, iar bucățile de șuncă de casă pune-le culcate pe grătar, deasupra tăvii cu apă, lăsând cuptorul la temperatura de 70 de grade Celsius. 
Suncă de casă perfectă

Prepararea rețetei de șuncă țărănească de casă este o adevărată artă culinară care necesită timp și răbdare, însă al cărei rezultat final merită fiecare efort depus. Această șuncă de casă are un gust autentic și arome inconfundabile, fiind alegerea perfectă pentru a aduce pe masă tradițiile și aromele autentice românești. Încearcă și tu această rețetă și bucură-te de o masă tradițională pe cinste, în centrul căreia să se găsească șunca țărănească de casă! 

Formular de contact

    Va rugam sa alegeti una din categoriile de mai jos.


    Te rugam sa completezi formularul de mai jos.