Iași, Iași

Atodiresei Sabina

Conceptul ”Bunătăți de la iaz” își are rădăcinile adânc înfipte în tradiţiile dintre dealurile Moldovei, din vremea lui Ștefan Vodă care a ”făurit iazuri pentru mori și heleştaie ori râmnice pentru crapi şi alte felurite specii de peşti”. Misiunea noastră este de a concretiza ideea de ”farm-to-fork”, în condiţii sigure de mediu, sănătate animală, igienă,implicând factorul social local şi angajând personal din apropierea fermelor. Astfel, în fermele noastre, creștem peștele din stadiu incipient , de icră, cu furaje naturale şi ajungem la produsele din peşte din farfuria consumatorului final. Fermele noastre piscicole reprezintă munca de trei generații de piscicultori din zona Hudești Botoșani și Podu Iloaiei Iași. Aceste ferme se află în rețeaua ecologică europeană Natura 2000, care asigură protejarea faunei, florei și habitatelor locale. Pe lângă peștele viu, producția noastră este reprezentată de preparate din pește: Pasta din pește (novac/caras), Zacuscă din pește și ardei copt, Zacuscă din pește cu ciuperci, Cârnați afumați și Pește afumat. Aceste produse sunt făcute după rețete vechi de familie, transmise din generaţie in generaţie, păstrând astfel gustul delicios de demult. Ne fălim cu Pasta de pește și Zacusca din pește și ardei copt ce au fost atestate ca Produse tradiționale de Ministerul Agriculturii . Peştele afumat şi cârnaţii sunt afumaţi tradiţional, cu lemn de cireş, oferind o savoare deosebită papilelor gustative. Produsele noastre nu conțin coloranți, conservanți, aditivi alimentari. Ne mândrim cu produsele noastre naturale 100%, produse în România, fabricate după rețetele proprii. Vă invităm să incercaţi produsele noastre , pe care le găsiţi in magazinele proprii si magazinele partenere din Iaşi (Piața Nicolina sau pe Șos Păcurari Nr.49 bl 546, Botoşani (Piața Mică sau Piața Mare, în incinta halei de legume), Suceava, Bucureşti și Bacău.

Produse:

  • Pește proaspăt,
  • Pește afumat,
  • Zacuscă de pește cu ardei copți,
  • Salată din pește marinat,
  • Cârnați afumați din pește,
  • Crap,
  • Cosaş,
  • Novac,
  • Sânger,
  • Caras,
  • Șalău,
  • Somn,
  • Știucă,
  • Lin,
  • Lopătar
Formular de contact

    Va rugam sa alegeti una din categoriile de mai jos.


    Te rugam sa completezi formularul de mai jos.