Maramureș, Baia Mare

Ghilvacs Liliana

Doamna Liliana Ghilvacs lucrează în domeniul ceramicii de peste 24 de ani și povestește cu emoție că a învățat meșteșugul alături de familia Bledea, o familie renumită în zonă, de la care a deprins rigoarea și respectul pentru calitate. Din 2023, a început să lucreze pe cont propriu, dar mărturisește că practic toată viața s-a ocupat cu acest lucru. Spune că îi place să creeze tot felul de obiecte și că, pentru ea, ceramica este în primul rând utilitară – trebuie să poată fi folosită. Faptul că unii aleg să o pună ca decor e, după cum spune, „partea a doua”. A ales să meargă pe ideea de calitate, influențată tot de domnul Bledea, care i-a transmis să pună mereu preț pe lucru bine făcut. Consideră că este ceva cu totul special în a transforma un bulgăre de lut într-o farfurie, o cană, o vază, un canceu sau o bocală, iar reacția oamenilor, care țin obiectul în mână, îl mângâie și nu se mai pot desprinde de el, îi oferă motivația să continue. Spune că este originară din Șindrești, dar locuiește de mult timp în Baia Mare, unde și-a amenajat un mic atelier acasă. Este uneori ajutată de fiul ei, căruia îi place să picteze, deși nu este atras în mod deosebit de modelaj. Îl lasă să își continue studiile, dar a observat că are înclinație și crede că, poate, pentru el va rămâne doar un hobby. Cu o notă de sinceritate și realism, doamna Liliana spune că, după generația lor, nu știe cine și cât va mai continua acest meșteșug.

Produse:

  • Ceramică,
  • Vase de lut,
  • Obiecte decorative
Formular de contact

    Va rugam sa alegeti una din categoriile de mai jos.


    Te rugam sa completezi formularul de mai jos.